×

Iasomia, micul secret al stării de bine

Iasomia, micul secret al stării de bine

Una dintre cele mai frumoase și plăcut mirositoare flori este cea de iasomie, preferata multor femei atunci când vine vorba de parfumuri. Știați însă cum se îngrijește această plantă, cum mai poate fi ea folosită? La toate aceste întrebări am încercat să vă răspundem în materialul care urmează.

Iasomia este un gen de arbuști din familia Oleaceae, care numără aproximativ 200 de specii, originare din regiunile tropicale și temperat calde are Lumii vechi. Majoritatea speciilor cresc cățărându-se pe alte plante. De obicei, iasomia se cultivă foarte mult pentru flori, în grădină, sau ca plantă de apartament.

Dacă ați ales să o creșteți în grădină, atunci trebuie să știți că se poate planta primăvara foarte devreme sau toamna, are nevoie de spațiu pentru a se dezvolta armonios, poate fi plantată individual sau în grupuri, în spații unde să te poți de mireasma florilor. Din fericire, nu este pretențioasă la tipul de sol, dar se dezvoltă mult mai frumos în soluri bine drenate, îi merge bine și la umbră dar, în locurile luminoase și însorite înflorește abundent.

Beneficiile iasomiei

Ați auzit fără îndoială că în China ceaiul de iasomie este extrem de popular și că este consumat aproape la orice masă. Chinezii apreciază ceaiul de iasomie datorită gustului plăcut, aromei relaxante, dar și beneficiilor asupra sănătății.

1. Combate stresul și depresia

Ceaiul de iasomie te ajută să te calmezi rapid într-o situație stresantă sau dintr-o criză nevrotică. De asemenea, revigorează sistemul nervos central, înlăturând semnele depresiei, asteniei sau anxietătii. Meritul efectului calmant și tonic nu este datorat doar compusilor activi din plantă, ci și mirosului plăcut și relaxant al acesteia.

2. Tratează migrenele

Nesuferitele dureri de cap provocate de migrene pot fi mult ameliorate cu o ceașcă de ceai de iasomie, datorită efectului calmant puternic al acestui remediu naturist.

3. Îmbunătățește digestia

Compusii activi din florile de iasomie ajută la stimularea tranzitului intestinal lent și la distrugerea bacteriilor nocive care determină apariția intoxicațiilor alimentare.

4. Crește libidoul

Ceaiul de iasomie se poate transforma în cel mai la îndemână și eficient afrodiziac. S-a demonstrat că atunci când este consumat frecvent, ceaiul de iasomie duce la sporirea dorinței sexuale și la îmbunătățirea vieții sexuale.

5. Previne cancerul

Ceaiul de iasomie are un efect anticancerigen puternic, specialiștii demonstrând că previne formarea celulelor maligne prin combaterea atacului radicalilor liberi asupra organismului. Aici sunt ”vedete” antioxidanții existenți în plantă, ale căror proprietăți terapeutice reușesc să țină la distanță cancerul.

6. Reduce colesterolul

Ceaiul de iasomie conține catehine, compuși organici cu rol esențial în scăderea colesterolului „rău” și a trigliceridelor din sânge. Are un efect hepatoprotector puternic.

7. Ajută la slăbit

Iasomia este un aliat puternic al slăbitului sănătos, datorită numeroșilor antioxidanți din compoziția plantei, care stimulează metabolismul și contribuie la arderea mai rapidă a grăsimilor.

Contraindicații

Cu toate acestea, ceaiul de iasomie nu este recomandat femeilor însărcinate și persoanelor cu afecțiuni cardiace, din cauza conținutului de cofeină. La fel, acest ceai este contraindicat pentru pacienții cu hiperaciditate gastrică sau ulcer. În plus, indiferent dacă suferi de boli cronice sau nu, supradozele pot avea efecte adverse mai mult sau mai puțin grave, ca dureri abdominale, vărsături, somnolență, disfuncții renale.

Cum se plantează

Dacă aveți posibilitatea să plantați iasomie în propria grădină, nu ezitați să o faceți. Iasomia este cunoscută și drept arbustul cu cele mai parfumate flori de vară.

Originară din sudul Europei, iasomia este un arbust cu frunze căzătoare şi care poate fi plantat cu uşurinţă în grădină.

Iasomia este o plantă care iubeşte lumina din abundenţă, de aceea este important ca locul în care este plantată să nu fie ferit de razele soarelui. Soarele este cel mai bun stimulent pentru o mare producție de flori. Cu toate acestea, iasomia se dezvoltă bine și la umbră. Acest arbust are nevoie şi de mult spațiu, pentru a crește și a se răspândi.

Din fericire pentru cultivatorii lui, arbustul de iasomie este foarte puţin pretenţios în ceea ce priveşte tipul de sol. Aceasta creşte în nisip, argilă sau lut şi tolerează atât solurile alcaline, cât şi pe cele acide. Cu toate acestea, cel mai bine se dezvoltă în solurile moderat-umede. Are nevoie ca solul să se dreneze bine pentru că acest arbust nu suportă bălţirea apei. Vara trebuie udată bine dar, după cum am mai spus, excesul de apă şi băltirea în perioada de înflorire poate duce la pierderea bobocilor.

Pentru creşterea iasomiei, foloseşte, la începutul primăverii, fertilizator. Este, de altfel, cam singura perioadă în care iasomia are nevoie de acest produs. În restul anului, arbustul parfumat nu va mai avea nevoie de îngrăşăminte, decât în cazul în care are frunzele galbene, fapt care indică un deficit de nutrienţi. În perioada de înflorire nu se fertilizează.

Iasomia se plantează toamna sau primăvara, are avantajul că ea creşte repede, fiind destul de viguroasă şi poate fi modelată prin tăieri. Tăierile de corectare a formei şi taliei plantei trebuie aplicate primăvara devreme. După ce trec florile iasomia trebuie tunsă din nou pentru a stimula înflorirea următoare.

Tăierea de formare a iasomiei se face toamna, când trebuie eliminate o treime din ramuri. De asemenea, ar fi indicat ca la începutul verii să lăsați lăstarii lungi să fie ciupiţi pentru a stimula producţia de lăstari tineri. Lăstarii tineri sunt cei care fac cele mai multe flori, acesta fiind şi motivul pentru care dacă nu tunzi iasomia aceasta încetează în 2-3 ani să mai facă flori.

Datorită faptului că iasomia este plină de nectar, aceasta atrage diverse insecte, în special fluturii. Partea neplăcută este că există riscul să fie puternic atacată de afide, așa că sunt necesare tratamente preventive pentru îndepărtarea acestor insecte dăunătoare.