×

Ce știți despre ficus?

Ce știți despre ficus?

Atunci când este vorba de plante pe care le putem ține în apartament, ficusul, alături de trandafirul japonez se află la mare cinste în casele românilor.

Ficus Elastica, sau pur și simplu ficus, este poate cea mai cunoscută şi mai răspândită specie, foarte utilizată ca plantă de interior. În natură, Ficusul Elastica creşte sub forma unui arbore, care poate ajunge şi la 25-30 de metri înălţime și provine din pădurile tropicale ale Asiei. Atunci când este cultivat în ghiveci, drept plantă de apartament, din cauza condițiilor, ficusul se adaptează și nu trece de doi-trei metri înălţime. Ficusul Elastica are în general o singură tulpină dreaptă, cu frunze mari, rotunjite, de 30 de centimetri lungime şi de culoare verde-lucios pe partea superioară şi roşcat pe cea inferioară. Lăstarii terminali sunt înfăşuraţi într-o bractee cu tentă roz. Există mai multe varietăţi de Ficus Elastica: Ficus Elastica Decora, Rubra, Schrijverieana sau Tricolor. Ficusul Elastica este o plantă relativ uşor de cultivat şi este foarte des întâlnită ca plantă de apartament.

Îngrijirea ficusului

Dacă vă numărați printre cei care au ales să aibă printre plantele din apartament un ficus, atunci trebuie să știți că ghiveciul al trebui așezat într-un loc foarte bine luminat, însă planta trebuie să fie la adăpost de razele directe ale soarelui. Ficusul Elastica este sensibil la frig şi are nevoie de temperaturi de peste 12-15 grade Celsius.

În perioadele calde, ghiveciul poate fi mutat afară, însă trebuie ferit de razele foarte puternice ale soarelui. Atunci când vă hotărâţi să mutaţi planta pe balcon sau în grădină, este recomandat să faceţi acest lucru treptat, aşteptând ca diferenţa de temperatură de la zi la noapte să nu mai fie mare. Perioada cea mai bună pentru mutarea plantei în exterior este sfârşitul primăverii, începutul verii.

Nu udați în exces

De asemenea, din luna aprilie şi până în septembrie, Ficusul Elastica se udă cu regularitate, solul trebuind să fie bine uscat. Udarea se face cu apă la temperatura camerei, preferabil, dimineaţa. Aveți grijă la udarea lui, căci dacă este în exces nu faceți decât rău plantei, care-și va pierde frunzele. Odată cu venirea toamnei, se va uda mai rar. Ficusul Elastica nu este iubitor al climei uscate şi de aceea este recomandat ca frunzele să fie cât mai des posibil pulverizate cu apă demineralizată pentru a se evita formarea de pete.

Pământ bine drenat

În ceea ce priveşte pământul din ghiveci, în acest caz se va folosi un substrat bogat în substanţe organice şi foarte bine drenat. Transplantarea plantei se realizează cel mai bine primăvara, la interval de doi ani, până când planta devine destul de mare, după care se va evita pe cât posibil această operaţiune. Din acest motiv, este recomandată folosirea unor ghiveci cât mai mari cu putinţă. Corectarea înălţimii şi stimularea ramificaţiei se fac prin tăieri executate în luna martie.

Toaletarea frunzelor

Odată la două-trei săptămâni va trebui ca dumneavoastră să practicaţi toaletarea frunzelor operaţiune care constă în şteregerea frunzelor de praf cu o cârpă umedă. O operațiune pe care o faceți cu plăcere, pentru că verdele frumos și lucios al frunzei este cartea sa de vizită. Odată cu această operaţiune, se vor îndepărta şi frunzele uscate, sau îngălbenite de pe tulpină.

Dacă observați îngălbenirea frunzelor ficusului dvs., acest lucru indică faptul că acesta are un deficit de azot, fosfor și potasiu. Pentru a rezolva această neplăcere dizolvați acești îngrășăminte minerale în apă și aplicați pe plantă la fiecare 2-3 săptămâni.

În schimb, pentru bolile care pot apărea la această plantă, experții recomandă folosirea de fungicide precum Calypso, Mospilan și Redan pentru a controla dăunătorii.

Tăierea ficusului

De regulă, aceștia trebuie să fie tăiați în mod regulat pentru a încuraja ramificarea. Cu toate acestea, această lucrare nu trebuie făcută la întâmplare, ci trebuie să se țină cont de anumite aspecte.

Tăierea în timpul iernii reduce cantitatea de sevă produsă de tulpini. De asemenea, ar trebui tăiați la aproximativ 1-2 cm deasupra frunzelor și, după tăiere, să se aplice rapid compost sau pământ uscat pe rană pentru a opri curgerea latexului.

În condiții bune, ramurile ficusului pot crește foarte mult de-a lungul timpul anului, iar în unele cazuri există plante cu ramuri foarte lungi (2-3 metri) care pot ocupa mult din spațiul existent. Prin urmare, tăierea ar trebui să fie cât mai scurtă posibil.

Dacă ficusul este tăiat primăvara, din vârf pot crește noi puieți (dacă nu este foarte crud). În acest caz, tăiați vârful ramurii tăiate chiar sub ultimul nod, îndepărtați frunzele și puneți ramura tăiată într-un borcan cu apă pe un pervaz, într-un loc luminos și cald.

Reproducerea ficusului se face prin tăiere

Această operațiune se face prin prelevarea de butași din vârful a 2-4 frunze sau dintr-o bucată de tulpină cu 1 sau 2 frunze, care se introduc în apă caldă timp de 10-15 minute pentru a opri latexul. Butașii sunt mai apoi introduși într-un amestec de turbă și nisip sau într-o sticlă cu apă după care se înrădăcinează în aproximativ 4-6 săptămâni.

Ușor de îngrijit

Ficus, indiferent de specie, sunt preferate în detrimentul altor plante de apartament, deoarece sunt mai ușor de îngrijit. De fapt, acestea nu sunt doar foarte ușor de cultivat și de îngrijit ci s-au dovedit a fi foarte eficiente în eliminarea formaldehidei. Mai mult, s-a observat că ficusul elimină cel mai bine toxinele chimice din mediul înconjurător.

Atenție totuși: seva foarte lăptoasă din corpul plantei este iritantă pentru piele și poate provoca probleme digestive dacă este ingerată.