×

Panseluța, bucuria din mijlocul naturii

Panseluța, bucuria din mijlocul naturii

Panseluța, una dintre cele mai delicate flori, este o plantă de dimensiuni mici, care crește pe tulpină, atinge cel mult 15 cm în înălțime, cu flori care au un diametru de aproximativ 1.5 cm. De obicei crește pe pajiști și în regiuni pustii, mai ales pe pământ acid sau neutru și înflorește din aprilie până în septembrie.

Deși nu credeai, panseluța are o lungă istorie de folosire în medicina naturistă. A fost recomandată ca tratament în tratarea epilepsiei, astmului, bolilor de piele și exemelor. De asemenea, are proprietăți expectorante, fiind folosit astfel în tratamentul bronșitei și a tusei convulsive. Este de asemena diuretic, ceea ce duce la folosirea sa în tratarea reumatismului și a cistitei.

Florile sale au fost de asemenea folosite pentru producerea vopselei galbene, verzi și verzui-albăstrui, în timp ce frunzele sunt folosite în producerea unui indicator chimic.

Se plantează în noiembrie

Luna noiembrie este propice ca să să plantezi panseluţe prin grădină sau în ghivecele din balcon. Pune-le acum în pământ, dacă vrei să ai toată primăvara multe flori frumoase şi viguroase. Avantajul de a le planta în toamnă este că florile de primăvară vor fi mult mai robuste şi pregătite să-și poarte pălăriile colorate un timp mai îndelungat decât cele care sunt plantate în primăvară.

La achiziţionarea lor te sfătuiesc să le alegi doar pe cele sănătoase, care au aspect compact, fără frunze îngălbenite şi să aibă cât mai puţine flori. Dacă ai posibilitatea, este bine să verifici şi rădăcinile care ar trebui să fie albe şi bine dezvoltate. Sunt de preferat panseluţele cu flori de mărime mică spre medie, deoarece acestea rezistă mult mai bine decât cele cu flori foarte mari.

Nu sunt deloc pretențioase

În ceea ce priveşte îngrijirea, panseluțele sunt cunoscute ca fiind printre florile care au nevoie de cea mai puțină îngrijire. Au nevoie de un sol fertil, o umezeală moderată şi doar puţin soare, și cam atât.

Dacă însă nu ai o grădină atunci le poți planta în ghivece mari de teracotă alături de alte flori bulboase de primăvară. Trebuie doar să ai grijă ca o dată la câteva zile să le rupi florile ofilite, deoarece astfel le vei stimula să-şi continue înflorirea. Când vine vara, scoate panseluţele din pământ şi fă-le loc florilor de vară, întrucat căldura face ca panseluţele să se deshidrateze repede şi să capete un aspect îngălbenit.

Le poți crește și acasă

Dacă alegi să le plantezi acasă, atunci trebuie doar să umpli vase de plastic cu pământ şi umezeşte-l. Se presară semințele după care apăsă-le uşor cu mâna şi acoperă-le cu un strat subţire de pământ. Stropeşte regulat pământul cu apă. Înainte ca plantele să crească prea dese, trebuie rărite. Pentru însămânţare poţi folosi cofraje de ouă. Acestea sunt foarte ieftine. Pune în fiecare scobitură pământ şi câte o sămânţă. Cartonul trebuie să fie umezit în permanenţă. După ce plăntuţele devin suficient de puternice, separă fiecare scobitură şi pune-le în ghivece sau în grădină.

Primăvara, majoritatea plantelor are nevoie de pământ proaspăt şi de un ghiveci nou. În jurul rădăcinii trebuie să existe un spaţiu de 2-3 cm care să fie umplut cu pământ. Pentru a schimba ghiveciul ai nevoie de un vas, o foarfecă, un cuţit ascuţit şi o lopăţică. Foloseşte pământ de grădină sau de la florării, proaspăt şi de bună calitate, amestecat cu puţin pietriş sau nisip. Schimbarea ghivecelor se face cu atenţie, evitându-se pe cât posibil deteriorarea rădăcinilor.

Indicații terapeutice

Panseluța sălbatică poate fi folosită, după cum am mai spus, și ca leac pentru diferite afecțiuni. Vom încerca să-ți prezentăm despre ce este vorba.

Substanţele conținute, care au o compoziţie foarte apropiată de cea a aspirinei, din tulpinile panseluţei sălbatice reduc inflamaţia căilor respiratorii (care apare în bronşită şi astm), calmează durerile reumatice. De asemenea, pigmenţii care dau florilor culoarea violet au deopotrivă efect de reglare a imunităţii, dar şi antican­cerigen (acţionează ca citostatic în cancerul de piele, plămâni, sân). Dar vom mai reveni, după ce îți prezentăm cum poate fi folosită panseluța.

Infuzia combinată de panseluţă sălbatică

Două linguri de tulpini şi flori uscate de panseluţă sălbatică, nemăcinate, doar mărunţite puţin, se pun la înmuiat de seara cu o cană (250 ml) de apă. Dimineaţa se filtrează maceratul obținut, iar planta rămasă se opăreşte cu încă o cană de apă. După ce se lasă să se răcească vreme de o jumătate de oră, infuzia se filtrează. La sfârşit, se combină maceratul cu infuzia răcită. Se beau 3-4 căni de ceai pe zi, pe stomacul gol.

Pulberea de panseluţă sălbatică

Planta uscată se mărunţeşte bine cu o râşniţă electrică, după care se face o cernere cu sita foarte fină. Din această pulbere se ia câte o linguriţă, de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Pe cât posibil, înainte de a înghiţi pulberea cu puţină apă, ea se ţine timp de câteva minute sub limbă.

Extractul uscat de panseluţă sălbatică

Este produs prin deshidratarea tincturii obţinute din tulpinile înflorite ale panseluţei sălbatice. Rezultă o pulbere fină, uşor parfumată şi cu gust amărui, dar care conţine mari cantităţi din substanţele vindecătoare. Se administrează 800-1200 miligrame de extract, zilnic, în cure de minimum 30 de zile.

Tratamente interne cu panseluță

Alergia respiratorie, adică inflamaţia nasului, a arborelui bronşic sau a farin­gelui, produsă de contactul cu alergeni cum ar fi polenul, praful sau anumite substanţe chimice, poate fi combătută eficient prin cura cu extract de panseluţă sălbatică. Se iau câte 0,4 grame din extractul uscat, de trei ori pe zi, în cure de lungă sau foarte lungă durată.

Precauţii şi contraindicaţii

Singura problemă care s-a constatat foarte rar este apariţia alergiei la această plantă. Din acest motiv, administrarea panseluţei sălbatice va începe cu doze foarte mici, în primele trei zile, pentru a ne asigura că nu apar simptomele specifice alergiei.

Panseluţa sălbatică este un puternic diuretic şi detoxifiant, motiv pentru care, pe timpul curei cu această plantă, se vor bea minimum 2 litri de apă pe zi.